EcoRun Moieciu de Sus - mai mult decat o cursa montana!

An de an la Moieciu de Sus EcoMarathon aduna din ce in ce mai multi alergatori la start.
Anul asta EcoMarathon s-a rebranduit in Salomon EcoRun, dar popularitatea acestei competitii nu a scazut, ba dimpotriva.

S-au inscris peste 2000 de alergatori, eu personal alegand proba de cros 14 km, la care au luat startul in doua valuri 1080 de participanti din 1300 inscrisi.
Am plecat din urbea natala de pe Olt vineri dupa-amiaza si 6 ore mai tarziu, dupa o calatorie epuizanta - doua microbuze si un tir de ocazie, o experienta de neuitat pe serpentine!! - iata-ma ajuns la ...cazare...o pensiune in bezna...sun...cu nesimtire musiu proprietar imi spune ca nu deschide pentru trei persoane, adica eu si inca doi, si imi inchide telefonul, lasandu-ma la 8 seara fara cazare taman in ajun de EcoRun! Asta cu toate ca rezervasem de 1 o luna camera si ii confirmasem sosirea!
Lucky me, solidaritatea alergatorilor intra in functiune si imi gasesc cazare la un prieten, dispus sa renunte la confort pentru a imparti camera cu mine. Ii multumesc lui Gabi, mare om si mare domn, altfel dormeam in strada!
Dupa ce am ridicat kitul - cam slabutz pentru 125 lei - si am servit cina, ne punem la povesti pana cadem in somn greu...ca sa ne trezim cu noaptea in cap la 5! Nema somn, asa ca mancam, povestim  si ne echipam in tihna. Sunt in valul 1, la ora 9, Gabi la 9.30. Aveam niste presimtiri vizavi de imbulzeala, dar pana la urma ne incurajam si o luam spre start.



Salutam si suntem salutati de cunoscuti. Am onoarea sa ii salut pe sotii Mititeanu, un exemplu pentru noi toti, si deja tanjesc dupa plaiurile Baisorii. Dar prezentul isi cere drepturile...suntem invitati la start!
Si incepe poporul alergacios sa vina...oau, suntem cam multi, mah! Ma asez pe la mijloc si astept cu calm plecarea. Ce de lume, frate!!!
Countdown-ul...e ceva ce nu poate fi descris...e freamat, vuiet, descatusare, incrancenare, emotie, bucurie, urlet si energie la un loc si tot nu ai putea cuprinde nebunia asta...plecam!

Din pacate si aici primii 2 km sunt asfalt in urcare...si ii simti repede. Se gafaie, se implora, se striga, se injura si iar se gafaie. Incerc totusi sa nu plec tare, sa nu urc pulsul...o decizie pe care, odata ajuns la podul peste un parau, de unde incepe urcarea principala, aveam sa o regret amarnic.
Stiam de podet, stiam de urcare, dar ce nu intuieste pe filmarile de pe Youtube e imbulzeala si ingustimea fenomenala a potecii de 2km si peste 400 m diferenta de nivel...practic iti risti siguranta pielii proprii daca incerci sa depasesti, iar a convinge sute de oameni sa te lase sa treci zau ca este o lupta inutila si frustranta...nu de alta, dar suntem insiruiti ca margelele!!.
In fine, ajungem in locul numit " La Mandru", punct de hidratare. Bag un gel si spal cu apa din bidonul propriu. Din nou sunt autonom. Poteca mai urca ceva, apoi da in larg si coteste brusc dreapta. Freedom, at last...un drum lat serpeuieste spre vale si in sfarsit dau drumul la picioare. Firar voi de picioare, sunteti in plimbare, ai? Ia de aici, boss...viteza, viteza si iar viteza....cobor in dementa, riscand sa ma fac praf la orica cazatura, dar cat de bine e sa scap din poteca iadului!!!
4 km trec repede si iata-ne ajunsi la Scoala din Fundata, punct de alimentare. Fur doua felii de cascaval, trag cateva poze muntilor ce isi potrivesc inca cusme de zapada si plec. Peisajele sunt dementiale, verde, alb, gri, galben si maro se combina intr-un mozaic primavaratic. Continui sa dau pedale si nu ma menajez deloc, stiu ca vine o coborare si mai dura, dar ma simt extraordinar si ar fi pacat sa merg relanti.
Pierdem din nou altitudine, alergand pe uliti si pe pajisti si apoi pe o curba de nivel. Crosetez alergatori si alergatoare fara menajamente. Deodata,chiar in fata mea, un bou - si jignesc boii cand il gratulez asa - il impinge din poteca fara menjamente pe un domn ce putea linistit sa ii fie bunic. Si nu o data, ci de mai multe ori, tot incercand sa treaca de el, desi e clar ca nu are viteza necesara sa concretizeze depasirea. Ii strig sa avertizeze, ii strig sa se potoleasca...nimic...in fine domnul in varsta ii face loc...il intreb daca e ok si e, dar eu nu sunt; deja clocotesc si ma lansez in urmarire, regardless de orice si oricine...dupa 500 metri il depasesc pe mizerabil si alti vreo trei, strigand tare "atentie, vin din dreapta, idiotule!"....a incercat sa ma prinda, dar sunt on fire si ma pravalesc spre asfalt intr-o prelunga si sinucigasa coborare controlata numai de Dumnezeu stie cine, ca eu deja eram warp speed:).
Asfalt...dar trece repede, caci suntem incurajati angro...ce tare!!...iata si poarta de finish...yeee! 1h52 min oficial...opresc cronometrul si primesc prima MEDALIE DE METAL de vreo 6 luni incoace...e superba si e a mea! Loc 305 la Open, sunt in prima treime...off, de nu pierdeam atata timp pe urcare, eram mai sus,,,whatever!!
Mizerabilul nu il mai gasesc, in schimb domnul in varsta si ceva colegi care au fost martori la incident vin sa imi stranga mana...mare pacat ca nu i-am luat numarul, sa il fi raportat pentru a fi descalificat! Pentru ce a facut un gest incalificabil, beats me, doar nu ne luptam pentru podium!! Vine si Gabi. Yeee!
Dupa o apa si o cola, mergem la pensiune sa ne dusam. Gabi a venit excelent, 1h48min, la prima cursa montana serioasa. Ne schimbam si apoi mergem la baza EcoRun, curtea pensiunii Vlahia Inn, unde servim o portie de paste - delicioase!!- si o bere fara alcool rece, care a intrat de minune. Nu inainte insa de a zabovi pe la start, unde ii aplaudam pe cei din elita, care dau un adevarat spectacol de viteza, forta si agilitate la coborarea de pe bucla 3.
A fost o experienta foarte placuta la Moieciu de Sus...liniste, ordine, curatenie, zero gratargii si manele, semn ca lumea a inceput sa isi schimbe clar gusturile...aveam senzatia ca sunt undeva in Austria sau Elvetia, nu in Romania. Foarte multi copii si tineri, multe familii venite cu mic cu mare sa guste acest veritabil eveniment social, deopotriva un festival al alergarii montane, dar si o pledoarie pentru miscare in aer curat si respect pentru ceilalti si natura si, de ce nu, o pledoarie pentru a gusta din frumusetile si bunatatile zonei!
In fine, un lucru imbucurator este faptul ca in premiera la un concurs de alergare montana din Romania nu s-a mai permis premierea dubla; adica primii 10 de la Open masculin si feminin au fost exclusi de la premierea de la categoriile de varsta, hotararea fiind  luata pentrua stimula si premia sportivii amatori. De laudat intiativa, pentru ca la alte concursuri cei din elita acaparau si premiile de la categoriile de varsta.
Din pacate, exista insa si niste chestii negative.
In primul rand, imbulzeala de pe traseu. Chiar daca s-a dat start in doua valuri, tot a fost aglomeratie. Si asta este frustrant, pentru ca pierzi timp. Prea mult chiar. Si unii devin nerabdatori si risca enorm pentru a face depasiri. De ce nu dau start la maratonisti prima oara si apoi sa dea drumul celor de la cros in doua sau trei valuri...sincer ma depaseste, desi o gramada de lume le-a atras atentia organizatorilor!
In al doilea rand, lipsa arbitrilor pe traseu a dat idei unora, fie sa taie serpentinele, lucru interzis clar, fie sa se comporta ca niste barbari, recte cazul relatat mai sus.
In al treilea rand, taxele. Foarte mari. 125 lei cros, 150 lei maraton. As fi preferat sincer sa platesc 70-80 lei si sa am deplina libertate de a cumpara sau nu un produs EcoRun, fie el sapca, tricou, rucsac sau buff Salomon...asa te trezesti cu el varat pe gat, chit ca dulapul acasa geme de tricouri, sepci samd. Not cool!
In al patrulea rand...cam slabutza partea Eco...multe masini si atv-uri, ar trebui pe viitor puse la dispozitie niste autobuze, iar masinile ar trebui lasate acasa...opinia mea de doi bani, take it or leave it!
Nu stiu sincer daca voi reveni la EcoRun Moieciu, dar pentru cei care incep sa "urce" in alergarea montana poate fi un inceput bun pentru a testa forma fizica si a incepe sezonul de alergare.



Echipament utilizat:

 - sapca Kalenji
 - tricou Gravity CiucasX3
 - pantaloni scurti Kalenji
 - sosete MoreMile
 - genunchiera Tarmak
 - centura cu borseta Kalemji si bidon Isostar
 - buff Maraton Apuseni
 - ceas gps si centura puls Garmin Forerunner 25
 - pantofi trail S-Karp Feline Plus

Primul meu video pe youtube!!

Nu am o camera GoPro, asa ca am folosit un telefon LG K10. Not the best alternative ever...vom remedia aceasta problema in curand...

De ce trail running?

     In aprilie 2016 m-am apucat de alergat. Aveam 120 de kile si o plasa de pastile de luat. 3 ani mai tarziu, am 86 de kile si doar 1 pastila pe zi. 

      Deseori sunt intrebat de ce alerg. Mai ales de ce alerg pe munte si prin paduri cat de des pot.

Filmuletul de mai jos cred ca da raspunsul:

Urme Pe Play 2019

       In peisajul tot mai aglomerat al alergarii montane din Romania e greu ca un concurs sa isi faca loc in calendarul miilor de entuziasti, mai ales ca oferta anului 2019 se anunta bogata.
        Cateva date despre Urme pe Play 2019: se tine la Rasinari, judetul Sibiu, are doua trasee, unul de cros, 14 km, si unul de cursa lunga, 25 km; teoretic  peste 600 de alergatori la start.
        Cum la editia intai nu am participat, avand alte planuri, anul acesta nu am ratat editia a doua, atras de taxa modica si de posibilitatea de a revedea locuri dragi mie din studentie.
        Odata ajuns in urbea de pe Cibin am ridicat "kitul" - numarul de concurs si doua agrafe!! - de la un magazin cu profil sportiv si apoi cu ajutorul a doua autobuze am ajuns in Rasinari, cazat fiind la o pensiune. Plimbareala cat cuprinde pe strazile acestui sat de munte, care inca nu si-a pierdut in intregime farmecul si care a dat Romaniei mari personalitati.
        Dupa portia de paste si partida de radiosant cu ceilalti locatari, si ei tot alergatori, m-am tras la somn. Pe la 5 ma trezeste rapaitul ploii. Prognoza suta la suta confirmata, si ploua in continuare.
        Trezirea e la relanti. Ma echipez cu calm. Am tot ce imi trebuie, poate chiar prea mult. Obligatoriu pantofii de trail Hoka, gecutza de vant si manusi, plus betzele noi noutze.In spate rucsacelul de hidratare, unde am aruncat si 5 plicuri de miere. La brau o borseta cu bidon, nu ni se va oferi apa in pahar, practica care se pare ca va deveni obligatorie cam la toate evenimentele sportive in viitorul apropiat, mai ales ca paharele de plastic vor disparea. Plec spre start, se va pleca din fata impozantului Camin Cultural.

        Suntem cateva sute la start, dar nu peste 600 cum se anuntase. Clar ca o parte nu au mai venit, speriati de vremea rea. Ploua si e frig, iar muntii nu se vad, caci ceata a coborat jos de tot.Nu cunosc pe nimeni, in afara de vremelnici colegi de pensiune...ma trag intr-o parte, singur cu gandurile mele.

        Si totusi nu simtim nimic din cele 5 grade, adrenalina e in floare...5,4,3,2,1....se pleaca ca la Rovine...ma las depasit si alerg cu calm, stiind ca pe o parte ii voi prinde, iar pe ceilalti nu...fiecare cu cursa si ritmul lui! Plus ca ulitele pietruite cu bolovani de rau invita la o entorsa...

     
       Ulitele satului se termina si incepem fara nicio tranzitie sa urcam pe o poteca inierbata. Parasim lumea moderna si suntem parca supti intr-o alta lume, mai salbatica, mai atavica, unde invatam sa ne ascultam fiecare bataie a inimii, ascultam fiece respiratie...unde totul parca e mai clar, mai limpede, fara prefacatorii. Stam de vorba cateva ore cu noi insine, ne despicam in patru, in doisprezece, in saizeci si patru. Ne ridicam cateva ore la propriu si la figurat deasupra nimicniciei zilnice si ne luam adio temporar de la orice problema.
        Poteca urca voiniceste prin paduri si peste pajisti, marginita din loc in loc de salase varatice unde inca nu au urcat oierii cu turmele. Batzaluiesc la greu, menajandu-mi picioarele si mai ales stangul, care mi-a dat destule batai de cap in acest inceput de an.

     
Deodata pe nesimtite am urcat pe o creasta impadurita. Sunt singur de ceva vreme si alerg pe o poteca ca printr-un tunel prin padurea de conifere. Apoi ies la larg si prind un grup mic de colegi alergatori. Este ceata si ploua zdravan. Si totusi din cand in cand vantul sfasie valurile albe si vedem departarile, mai ales spre Prejba si Oncesti; peste tot strajuiesc salase si stane asteptand vara sa urce turmele.
         Dar nu e timp de contemplare poetica. A inceput o coborare dura si rapida. Pierdem rapid altitudine, alergand prin palcuri de fagi si mesteceni. In departare auzim talangi si in curand ajungem la km 13,1, punct de alimentare si eliminare, limita de timp 2h si 30 min. Nu zabovesc; mi-am propus autonomie in aceasta cursa. Beau un Cola si o iau din loc, rucsacelul de hidratare e inca plin. La nici 100 m incepem iar sa urcam. Si urcam si urcam pana spre 1100 m altitudine.
          Pantele plin de noroi sunt neiertatoare si multi cad. Clar nu alergam, ci mergem. Din cand in cand ma hidratez. Am si niste plicuri cu miere. Taman buna sa completez rezervele de glicogen. Ceata face orientarea destul de dificila, dar marcajul este excelent.

Dupa 4 ore de la start ajung in sfarsit la casuta lui Mos Ion, o stana functionala, ultimul punct de hidratare si alimentare. O Cola si o portocala si dau bice. Off, greu au trecut kilometrii...dar ce frumos a fost...alergatul pe creste unde inca vezi zapada este o experienta deosebita:).


       
          Este insa doar o iluzie ca partea hardcore a trecut. Sunt la km 20 si traseul se pravale spre Rasinari; in 5 km se va cobori peste 600 metri diferenta de nivel. Pe moment nu resimt nimic, dar nota de plata va veni, o presimt,sub forma unei febre musculare zdravene.
          Sunt iarasi singur si cobor in viteza, dar cu calm, hotarat sa nu imi mai intind vreun muschi. Peisajul este absolut superb. A iesit si soarele si a stat ploaia. Daar...de atata hotarare si admiratie, chiar spre intrarea in sat, reusesc sa dau un buf cu posteriorul de pamant. Se putea sa nu "gust" si eu o portie de noroi...?!?😃

       
          Alerg pe ulitele pietruite si in sfarsit trec pe sub poarta de start/finish dupa 4 ore si jumatate.
Imi primesc si medalia, pe langa aplauze si felicitari - o premiera pentru mine!!:). Medalia este deosebita...un traforaj si o sfoara! E o moda de ceva vreme la curse, nu se mai dau medalii de metal decat rareori. Frica de traznet, probabil...sau vreun trend eco...in fine! Merg intins la masa, servesc cate ceva, apoi fuga la pensiune si apoi la Sibiu, sa prind un autocar spre casa.
           A fost o cursa grea si frumoasa si care, mai mult ca sigur, la anul va promova in randul curselor de la noi care ofera si proba de maraton montan.
           Pana atunci, sanatate sa fie, sa venim iar sa facem...Urme pe Play!

https://www.sports-tracker.com/workout/carminaradudiaconu/5cb245aab99d967e872ef1b3

Echipament folosit:

- ceas gps Garmin Forerunner 25
- pantofi trail Hoka OneOne Mafate Speed 2
- tricou cu maneca lunga Gravity Ciucas X3 si tricou cu maneca scurta Gravity Maraton Apuseni
- sapca Kalenji
- betze Kalenji
- borseta Kalenji
- rucsac hidratare Kring
- sistem hidratare si bidon Isostar
- jambiere compresive Fuby
- geaca vant si sosete trail no name(luate de la Sportissimo)

           PS Satul Rasinari...mirifice locuri!