Enjoy!!
Dare To Dream Of The Highest Peaks!
marți, 21 aprilie 2020
Din strafundul internetului...Maraton Apuseni 2018!!!
Daca tot avem timp de cautat, m-am apucat sa ma uit pe noua aplicatie Google Photos. Spre marea mea uimire am gasit filmuletzele realizate la Maraton Apuseni in 2018, cand am participat la cursa de semimaraton. Edit, pus muzica...si iata rezultatul:
Enjoy!!
Enjoy!!
duminică, 19 ianuarie 2020
Hercules 2019...si o fericire cat muntele!
Cam tarziu va povestesc despre Hercules editia 2019, dar mai bine late decat never.
In 2018 am purces spre Valea Cernei cu familia si am alergat semimaraton.Nu am avut niciun regret, ba dimpotriva: locuri superbe, oameni la fel.
Fratilor, am alergat prin gradina Domnului...dar , retrospectiv, cred ca avem toti senzatia asta cand alergam la montane in Romania...numai ca la Hercules, in Banatul de munte, parca se accentueaza senzatia, parca culorile sunt mai vii, culorile sunt mai culori, cerul e mai albastru...intelegeti, da? Uite asa....clar?
In 2019 , cum dadusem chix la Apuseni, Hercules a devenit noul obiectiv de maraton montan. Oricum visam acest maraton de ceva vreme, adica 2 ani, chit ca nu e usor deloc.
Dar soarta face ca organizatorii sa devina creativi si sa ne ofere in 2019 o Leapsa Edition, la pachet cu o schimbare de traseu: in loc de 45 km au scurtat la 39 si au schimbat sensul de alergare.
Personal. ideea cu Leapsa, no offence people, pentru ca imi sunteti tare dragi, nu m-a incalzit deosebit. Asa ca nu am cautat sa aflu cine e partenerul meu de leapsa, mai ales ca pe traseu zau ca nu mi-a ars deloc de sotii din acestea.
Schimbarea traseului in schimb...oh lala, a fost bine venita, desi traseul a urcat in elevatie cu vreo 300 metri si a devenit ceva mai abrupt in prima parte, dar sa nu anticipam.
Plecat-am iar cu fratele meu din urbea natala de pe Olt. Odata ajunsi pe Valea Cernei purcedem la pensiune, unde ne asteapta camera rezervata de doua luni - asta e mai mereu o problema in ultima vreme, capacitatile de cazare la multe curse nu ajung pentru toti concurentii, atat de mare a devenit interesul pentru alergarea montana.
Mergem la Dumbrava, luam o coada sa ridicam kiturile, servim pastele traditionale - bune rau!, participam si la sedinta tehnica, cu minutul de reculegere in memoria celor recent disparuti la MPC - apoi ne tragem la somn. Si, ca niciodata, dormim lemn!
Pe la 6 ne trezim. E ceva forfota, toata pensiunea e in fapt plina de concurenti. Ne echipam minutios, mai ales eu.Dupa un mic dejun frugal ne urnim la start, unde e Babilon...sunt peste 500 de concurenti, record de participanti.
Si, in ton cu anul, e deja cald...
Pe nesimtite, se incepe countdown-ul...abia apuc sa ii urez bafta fratelui meu si incepe nebunia!
Evident, cei de la semi calca pedala...maratonistii, noi, o luam mai la relanti. Cei 2 km de asfalt ii alerg cu un tip insotit de o catea. Hera este la al 3 sau al 4 lea maraton la Hercules si e plina de verva...intre noi fie vorba, m-a depasit cu brio, bravo ei!
Si hop si podul peste Cerna, bye asfalt, trecem podul la pas - cerinta obligatorie!, sa nu il stricam - apoi nu o luam la stanga, ci la dreapta...desi cativa tot gresesc si trebuie admonestati...
Poteca pe care o urmam pana la prima urcare serioasa este vechea poteca granicereasca si o cunosc de anul trecut, dar ploile au facut ravagii: e plin de surpari, pietre, copaci cazuti...pierdem timp pretios ferindu-ne turloaiele de tot felul de obstacole...dar ne amuzam copios cu ratacitii de la semi, care, evident, au gresit ruta si au dat deja ceva kilometri ...in directie gresita, clar! , desi marcajele sunt clare: galben semi, rosu maraton...in fine...
Dupa 6 km suntem la prima revitalizare, dar nu zabovesc, stiu ca urmeaza urcarea de 2 km spre Inelet si pana la Bogaltin, la km 21, punctul de eliminare, mai e cale lunga, abrupta si brutala; incep sa trag serios, sa ajung cat mai repede la km 8, unde opresc ceva timp pentru alimentare si hidratare.
Dupa sarumana pentru masa - ce de bunatati ni s-au dat, inclusiv prajituri! - incep sa urc spre saua Ciumerna impreuna cu alti cativa alergatori.
Traseul este superb, printre case singuratice, salase, poieni, palcuri de padure, livezi, capite de fan si fanate. Cativa localnici taie lemne de iarna si caii care le vor trage la vale la Inelet pasc bucolic. Culorile trec prin tot spectrul si efectiv retina nu poate cuprinde atata frumusete.
Dar nu e timp de contemplatie...traseul nu e usor deloc si urca tot mai accentuat. Poteca serpuieste prin paduri si poieni - unde parca te cam ia cu fiori - ca apoi sa iasa neasteptat in golul alpin al muntilor Cernei.
Semete si pietroase, varfurile Arjana, Biliana si Iutii domina peisajul. Poteca continua sa urce, dar acum se adauga si soarele si caldura...e tot mai cald si transpir copios.
In sfarsit ajung in saua Ciumerna, unde doi salvamontisti noteaza de zor la numere...le dau binete si apoi, reuniti fiind cativa alergatori, incepem sa descataram vijelios, intai prin pasuni, apoi printr-o maiestuoasa padure de fag, care ne scoate la punctul de control de la km 19, unde vedem primul abandonat, un tip care a suferit se pare o entorsa zdravana.
Las in urma pe toata lumea si accelerez prin praf si pietre...ajung langa scoala din Bogaltin, la km 21, in 4 ore si 10 minute de la plecare...e ora 1 si ceva, e cald, mi-e sete si foame, si mai am 18 km...
Coborand spre Bogaltin; in spate culmile muntilor Cernei
Sun acasa...pana atunci semnal zero...revitalizez si apoi o iau din loc...de aici incolo voi fi singur pana la finish, fapt care nu m-a deranjat, ba dimpotriva...
Dupa doar 1 km de urcus treaba e clara, nu mai pot alerga...merg! Sunt depasit de vreo cativa concurenti, dar fiecare cu cursa si demonii lui...in plus peisajul e superb si admir cu nesat, ca nu se stie cand mai ajung pe aici...
Sub varful Arjana e musai sa opresc si sa cer de la cei dic PC o crema, am rosaturi stiti voi pe unde si situatia e cam albastra, plus ca m-am captusit si cu o basica la picior...
Oamenii sunt saritori, bag si apa , o cola si un castravete murat si o pot lua iar la pas printre case izolate si livezi cu galbene gutui...
Fara incidente ajung la bisericuta din Dobraia...e cald in continuare, dar mai sunt doar 5km, hai Radule!!
Not in a hurry, bro...keep calm and keep walking!
Mananc mere cu cascaval si beau apa...efectiv nu mai suport altceva. Reusesc totusi sa ingurgitez niste saruri de rehidratare. Si ma hotarasc sa alerg. Incet, cu calm. Picioarele sunt o durere de sus pana jos, urcusul continuu de la start pana la km 14 si coborarea foarte brutala de acolo pana la km 21 se resimt puternic.
Si totusi alerg si tot alerg ... apoi aud vocile de la sosire si stiu ca nu mai e mult...sunt atat de dornic sa ajung la finish ca era cat p-aci sa trec prin rau si nu pe pod...frana, mai alerg 10 metri, trec raul, uite roata, uite si casuta, ultimul hop....DAAAA!!! Finishhhh....si trec in 7h48min linia de sosire!
Imi iau medalia, dar o scot imediat, fac cativa pasi si arunc tot: rucsac, betze, medalia si ma pun jos, prada emotiilor: AM TERMINAT AL DOILEA MARATON MONTAN, al treilea cu tot cu cel de asfalt; sunt din nou acolo unde am vrut sa fiu....
Fratele meu culege tot de pe jos si ma felicita. A asteptat vreo 6 ore dupa mine...thx, bro! Ma ridic si eu...
Mergem sa ne schimbam, apoi mergem la pizza si bere...pe deplin meritate, dar nu mai avem putere sa mergem la premiere, eu fac iar un pui de insolatie, dar imi revin rapid...
A doua zi ne luam la revedere de la locuri si oameni faini si o luam spre casa, magia a luat sfarsit!
Una peste alta, a fost cel mai reusit eveniment sportiv din 2019 si cea mai buna cursa lunga a mea.
Pana la Hercules 2020 va doresc spor la antrenamente si va invit la o cursa organizata impecabil, cu un traseu la superlativ, intr-un peisaj mirific situat intr-o zona a tarii care merita sa o descoperiti!
In 2018 am purces spre Valea Cernei cu familia si am alergat semimaraton.Nu am avut niciun regret, ba dimpotriva: locuri superbe, oameni la fel.
Fratilor, am alergat prin gradina Domnului...dar , retrospectiv, cred ca avem toti senzatia asta cand alergam la montane in Romania...numai ca la Hercules, in Banatul de munte, parca se accentueaza senzatia, parca culorile sunt mai vii, culorile sunt mai culori, cerul e mai albastru...intelegeti, da? Uite asa....clar?
In 2019 , cum dadusem chix la Apuseni, Hercules a devenit noul obiectiv de maraton montan. Oricum visam acest maraton de ceva vreme, adica 2 ani, chit ca nu e usor deloc.
Dar soarta face ca organizatorii sa devina creativi si sa ne ofere in 2019 o Leapsa Edition, la pachet cu o schimbare de traseu: in loc de 45 km au scurtat la 39 si au schimbat sensul de alergare.
Personal. ideea cu Leapsa, no offence people, pentru ca imi sunteti tare dragi, nu m-a incalzit deosebit. Asa ca nu am cautat sa aflu cine e partenerul meu de leapsa, mai ales ca pe traseu zau ca nu mi-a ars deloc de sotii din acestea.
Schimbarea traseului in schimb...oh lala, a fost bine venita, desi traseul a urcat in elevatie cu vreo 300 metri si a devenit ceva mai abrupt in prima parte, dar sa nu anticipam.
Plecat-am iar cu fratele meu din urbea natala de pe Olt. Odata ajunsi pe Valea Cernei purcedem la pensiune, unde ne asteapta camera rezervata de doua luni - asta e mai mereu o problema in ultima vreme, capacitatile de cazare la multe curse nu ajung pentru toti concurentii, atat de mare a devenit interesul pentru alergarea montana.
Mergem la Dumbrava, luam o coada sa ridicam kiturile, servim pastele traditionale - bune rau!, participam si la sedinta tehnica, cu minutul de reculegere in memoria celor recent disparuti la MPC - apoi ne tragem la somn. Si, ca niciodata, dormim lemn!
Pe la 6 ne trezim. E ceva forfota, toata pensiunea e in fapt plina de concurenti. Ne echipam minutios, mai ales eu.Dupa un mic dejun frugal ne urnim la start, unde e Babilon...sunt peste 500 de concurenti, record de participanti.
Si, in ton cu anul, e deja cald...
Pe nesimtite, se incepe countdown-ul...abia apuc sa ii urez bafta fratelui meu si incepe nebunia!
Evident, cei de la semi calca pedala...maratonistii, noi, o luam mai la relanti. Cei 2 km de asfalt ii alerg cu un tip insotit de o catea. Hera este la al 3 sau al 4 lea maraton la Hercules si e plina de verva...intre noi fie vorba, m-a depasit cu brio, bravo ei!
Si hop si podul peste Cerna, bye asfalt, trecem podul la pas - cerinta obligatorie!, sa nu il stricam - apoi nu o luam la stanga, ci la dreapta...desi cativa tot gresesc si trebuie admonestati...
Poteca pe care o urmam pana la prima urcare serioasa este vechea poteca granicereasca si o cunosc de anul trecut, dar ploile au facut ravagii: e plin de surpari, pietre, copaci cazuti...pierdem timp pretios ferindu-ne turloaiele de tot felul de obstacole...dar ne amuzam copios cu ratacitii de la semi, care, evident, au gresit ruta si au dat deja ceva kilometri ...in directie gresita, clar! , desi marcajele sunt clare: galben semi, rosu maraton...in fine...
Dupa 6 km suntem la prima revitalizare, dar nu zabovesc, stiu ca urmeaza urcarea de 2 km spre Inelet si pana la Bogaltin, la km 21, punctul de eliminare, mai e cale lunga, abrupta si brutala; incep sa trag serios, sa ajung cat mai repede la km 8, unde opresc ceva timp pentru alimentare si hidratare.
Dupa sarumana pentru masa - ce de bunatati ni s-au dat, inclusiv prajituri! - incep sa urc spre saua Ciumerna impreuna cu alti cativa alergatori.
Traseul este superb, printre case singuratice, salase, poieni, palcuri de padure, livezi, capite de fan si fanate. Cativa localnici taie lemne de iarna si caii care le vor trage la vale la Inelet pasc bucolic. Culorile trec prin tot spectrul si efectiv retina nu poate cuprinde atata frumusete.
Dar nu e timp de contemplatie...traseul nu e usor deloc si urca tot mai accentuat. Poteca serpuieste prin paduri si poieni - unde parca te cam ia cu fiori - ca apoi sa iasa neasteptat in golul alpin al muntilor Cernei.
Semete si pietroase, varfurile Arjana, Biliana si Iutii domina peisajul. Poteca continua sa urce, dar acum se adauga si soarele si caldura...e tot mai cald si transpir copios.
In sfarsit ajung in saua Ciumerna, unde doi salvamontisti noteaza de zor la numere...le dau binete si apoi, reuniti fiind cativa alergatori, incepem sa descataram vijelios, intai prin pasuni, apoi printr-o maiestuoasa padure de fag, care ne scoate la punctul de control de la km 19, unde vedem primul abandonat, un tip care a suferit se pare o entorsa zdravana.
Las in urma pe toata lumea si accelerez prin praf si pietre...ajung langa scoala din Bogaltin, la km 21, in 4 ore si 10 minute de la plecare...e ora 1 si ceva, e cald, mi-e sete si foame, si mai am 18 km...
Coborand spre Bogaltin; in spate culmile muntilor Cernei
Sun acasa...pana atunci semnal zero...revitalizez si apoi o iau din loc...de aici incolo voi fi singur pana la finish, fapt care nu m-a deranjat, ba dimpotriva...
Dupa doar 1 km de urcus treaba e clara, nu mai pot alerga...merg! Sunt depasit de vreo cativa concurenti, dar fiecare cu cursa si demonii lui...in plus peisajul e superb si admir cu nesat, ca nu se stie cand mai ajung pe aici...
Sub varful Arjana e musai sa opresc si sa cer de la cei dic PC o crema, am rosaturi stiti voi pe unde si situatia e cam albastra, plus ca m-am captusit si cu o basica la picior...
Oamenii sunt saritori, bag si apa , o cola si un castravete murat si o pot lua iar la pas printre case izolate si livezi cu galbene gutui...
Fara incidente ajung la bisericuta din Dobraia...e cald in continuare, dar mai sunt doar 5km, hai Radule!!
Not in a hurry, bro...keep calm and keep walking!
Mananc mere cu cascaval si beau apa...efectiv nu mai suport altceva. Reusesc totusi sa ingurgitez niste saruri de rehidratare. Si ma hotarasc sa alerg. Incet, cu calm. Picioarele sunt o durere de sus pana jos, urcusul continuu de la start pana la km 14 si coborarea foarte brutala de acolo pana la km 21 se resimt puternic.
Si totusi alerg si tot alerg ... apoi aud vocile de la sosire si stiu ca nu mai e mult...sunt atat de dornic sa ajung la finish ca era cat p-aci sa trec prin rau si nu pe pod...frana, mai alerg 10 metri, trec raul, uite roata, uite si casuta, ultimul hop....DAAAA!!! Finishhhh....si trec in 7h48min linia de sosire!
Imi iau medalia, dar o scot imediat, fac cativa pasi si arunc tot: rucsac, betze, medalia si ma pun jos, prada emotiilor: AM TERMINAT AL DOILEA MARATON MONTAN, al treilea cu tot cu cel de asfalt; sunt din nou acolo unde am vrut sa fiu....
Fratele meu culege tot de pe jos si ma felicita. A asteptat vreo 6 ore dupa mine...thx, bro! Ma ridic si eu...
Mergem sa ne schimbam, apoi mergem la pizza si bere...pe deplin meritate, dar nu mai avem putere sa mergem la premiere, eu fac iar un pui de insolatie, dar imi revin rapid...
A doua zi ne luam la revedere de la locuri si oameni faini si o luam spre casa, magia a luat sfarsit!
Una peste alta, a fost cel mai reusit eveniment sportiv din 2019 si cea mai buna cursa lunga a mea.
Pana la Hercules 2020 va doresc spor la antrenamente si va invit la o cursa organizata impecabil, cu un traseu la superlativ, intr-un peisaj mirific situat intr-o zona a tarii care merita sa o descoperiti!
Echipament:
pantofi alergare montana Hoka One One Mafate Speed 2
pantalon Nike
bluza ciclism
maneci de vant Kalenji
sapca Salomon
betze Arpenaz
rucsac hidratare Kalenji
ceas gps Garmin Forerunner 25
bidoane Isostar
Abonați-vă la:
Postări (Atom)